Tea Tree Plant Therapy absolut necesar pentru picioare fericite!

Soluții simple pentru problemele clasice ale picioarelor

Picioarele muncesc mult, stau închise în încălțăminte ore întregi și, inevitabil, apar problemele clasice: miros neplăcut, transpirație, ciupercă la unghii sau piele.
Vestea bună? Nu ai nevoie de tratamente scumpe sau complicate.

Dacă ar fi să alegem un singur ulei esențial pentru picioare, as alege de o mie de ori, fără îndoială, Tea Tree.

De ce Tea Tree?

  • este antifungic (pentru unghii și piele)

  • este antibacterian (elimină cauza mirosului)

  • ajută la transpirația excesivă

  • lasă o senzație de curat și prospețime

Este clar fara, niciun dubiu uleiul,  „de bază” pentru igiena și sănătatea picioarelor.

Ce ulei vegetal folosim?

Poți alege orice ai la îndemână:

  • ulei de cocos (ideal dacă există ciupercă)

  • ulei de măsline

  • ulei de migdale

  • ulei de floarea soarelui... 
Absolut orice ulei vegetal ai!

👉 Important: uleiul vegetal diluează uleiul esențial și protejează pielea.

Utilizări simple, la îndemâna oricui

Ciupercă la unghii (Unghiile galbene nu sunt ok!)

Ce faci:

  • 1 picătură Tea Tree

  • 1 picătură ulei vegetal

Amestecă în palmă și aplică direct pe unghie, masând ușor și zona din jur.

De 2 ori pe zi, zilnic
Minim 6–8 săptămâni (unghiile cresc lent)

👉 Cheia este consecvența, nu cantitatea. 

Miros neplăcut al picioarelor

Ce faci:

  • 2 picături Tea Tree

  • 1 linguriță ulei vegetal

Aplică pe tălpi și între degete, după spălare, seara.

O dată pe zi
Spală mâinile după aplicare

Transpirație excesivă

Ce faci:

  • 1 picătură Tea Tree

  • 1 linguriță ulei vegetal

Masează tălpile seara, înainte de culcare.

👉 Aplicarea seara ajută mai mult decât dimineața, pentru că pielea are timp să se echilibreze.

Mâncărimi, piele iritată sau ușor descuamată

Ce faci:

  • 1 picătură Tea Tree

  • 2 lingurițe ulei vegetal (diluție mai blândă)

Aplică pe zonele afectate, 1 dată pe zi.

Lucruri importante de știut

  • nu aplica Tea Tree nediluat pe piele sensibilă

  • mai mult nu înseamnă mai eficient

  • rezultatele vin cu utilizare zilnică, nu ocazională

  • dacă apare iritație → diluează mai mult sau fă pauză

Concluzie

Pentru problemele clasice ale picioarelor, Tea Tree + ulei vegetal este una dintre cele mai simple, accesibile și eficiente soluții.

Fără rețete complicate.
Fără ingrediente scumpe.
Doar constant, simplu și corect.

Comentarii